Dragoș Nelersa
Dezlipirea cea grea de fotoliu
S-au împlinit patru ani de când, la conducerea ICR Tel Aviv, a sosit directorul Martin Salamon. Privim retrospectiv și, dacă tragem o linie, observăm că activitatea culturală românească în Israel a fost în declin. Evenimentele ICR Tel Aviv au fost puține și lipsite de substanță.
Ne-a durut faptul că în Anul Centenarului (2018) la ICR am avut un singur eveniment dedicat acestei mari sărbători românești în timp ce, în România și în întreaga lume, evenimentele s-au ținut lanț. De fapt, principala direcție adoptată de directorul Salamon a fost aceea de a evita orice temă propriu-zis legată de istoria sau cultura României. Momentul declanșării discordiei a fost chiar singurul eveniment dedicat Centenarului României din noiembrie 2018 în care, sub pretext că organizatorul ar fi avut „prea mulți invitați”, directorul a părăsit evenimentul și, din acel moment, a interzis colaborarea cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română.
Astfel s-a produs o ruptură în cadrul comunității prin faptul că Asociația Scriitorilor de Limbă Română a devenit o prezență nedorită în cadrul institutului. De asemenea, pozițiile celor doi directori ICR au devenit, fățiș, ireconciliabile: dir. Salomon interzicând ASILR iar directoarea adjunctă Cleopatra Lorințiu, scriitoare, jurnalistă, fost diplomat român la Ambasada de la Paris și Consilier în Ministerul Culturii, susținând ASILR și prezența personalităților reprezentative pentru cultura românească.
Timp de patru ani, pe lângă evenimentele de slabă calitate culturală, cei care s-au mai dus la ICR au avut parte și de alte surprize neplăcute care i-au determinat pe unii dintre noi să adreseze scrisori de nemulțumire sau comentarii negative pe Facebook. Să nu mai vorbim de alungarea fizica din incinta ICR a Rabinului Wasserman, personalitate de mare valoare a relației de prietenie România-Israel, cetățean de onoare al municipiului Iași.
Nici măcar Nota de Mediere între ICR și comunitatea română propusă de Președintele ICR, Liliana Țuroiu, la data de 28.02.2019 nu l-a putut determina pe director să-și revizuiască modul de colaborare cu comunitatea.
La data de 8 martie ac. mandatul în Israel al domnului director s-a încheiat cu această pată neagră asupra culturii românești. Unii răsuflă ușurați, dar nu cunosc toate datele problemei. Domnul director nu dorește sub nicio formă să se ridice de pe acest fotoliu confortabil și face tot ce-i stă în putință să-și prelungească mandatul. Totul depinde de susținerea politică de la București și se pare că lupta pentru acest post este una acerbă. UDMR ar putea trimite pe altcineva; partidul are mulți oameni care pot face treabă bună în Israel dar, deocamdată, domnul director rămâne pe poziții pentru a-și păzi cu strășnicie scaunul. Din ce am mai cercetat, e fără precedent acest gen de „vânătoare de posturi”.
Noi, ca simpli oameni de cultură, sperăm doar că va veni o decizie politică care să nu omoare cultura românească încă patru ani.
